diagnosticul histopatlogic al adenomiozei

Diagnosticul histopatologic al adenomiozei 

Adenomioza este o afecțiune ginecologică caracterizată prin prezența stromei endometriale și a țesutului glandular în mușchiul neted al miometrului. Afecțiunea a fost descrisă pentru prima dată în 1860 de către patologul german Carl von Rokitansky, sub denumirea de „cystosarcoma adenoids uterinum”.

Ce este adenomioza?

Adenomioza este o afecțiune endometrială cu prezența glandelor endometriale și a stromei în miometru, înconjurată de miometru hiperplazic sau hipertrofic. Glandele și stroma sunt derivate din endometrul funcțional. 

Afecțiunea poate fi asimptomatică sau poate cauza menstruație abundentă, dureri pelvine, sângerări menstruale anormale sau infertilitate. În multe dintre cazuri adenomioza coexistă cu fibroamele uterine sau cu endometrioza. 

Histopatologia rămâne golden standard pentru diagnosticul sigur de adenomioză, însă afecțiunea poate fi suspectată și la RMN sau ecografie transvaginală. 

Istoricul patologic al adenomiozei

Prezența glandelor endometriale în miometrul uterin a fost descrisă inițial în 1860 de către Karl von Rokitansky și denumită “cystosarcoma adenoids uterinum”. Ani mai târziu Cullen a oferit o descriere detaliată a ceea ce cunoaștem astăzi ca adenomioză.

De asemenea, Cullen a atribuit adenomiozei simptome precum menstruații prelungite și dureri pelvine, iar ca metodă de tratament a propus histerectomia. 

Termenul de “adenomysis uteri’ a fost introdus în 1925 de Dr Frankl Oskar menționand că afecțiunea nu este cauzată de un proces inflamator așa cum s-a crezut inițial.

Diagnosticul histopatologic al adenomiozei 

În 1972 o echipă medicală a caracterizat adenomioza ca fiind invazia benignă a endometrului în miometru, producând un uter mărit difuz, care prezintă microscopic glande endometriale ectopice, neoplazice, și stromă înconjurată de miometru hipertrofic și hiperplazic.

În cazurile severe de adenomioza uterul poate apărea ușor mărit și globular, însă în general, își păstrează conturul general. Marginile acesteia sunt slab delimitate, iar focarele adenomiozice pot fi greu de distins sau pot apărea ca o masă alb-cenușie cu zone de colorare maro secundară sângelui hemolizat și depozitelor de hemosiderină.

Microscopic, adenomioza constă în insule cu formă neregulată de glande endometriale și stromă în miometru. Arhitectura adenomiozei este diferită de cea a endometrului funcțional, glandele pot varia ca formă și dimensiune, iar componentele stromale ale adenomiozei prezintă un aspect monoton și sunt de obicei inactive și nemitotice.

Lasă un răspuns