Imunohistochimia este utilizată în anatomia patologică pentru a detecta prezența unui marker proteic specific care poate ajută la clasificarea și diagnosticarea precisă a tumorii. Procedura folosește anticorpi pentru a detecta localizarea proteinelor și a altor antigene în celule și țesuturi, cel mai frecvent detectate și examinate cu microscopul optic.
Mai exact, imunohistochimia vizualizează componentele celulare, de exemplu proteinele sau alte macromolecule din probele de țesut. Interacțiunea anticorp-antigen este vizualizată folosind fie detectarea cromogenă, fie detectarea fluorescentă.
Când se folosește imunohistochimia
Imunohistochimia se folosește pentru a ajuta la diagnosticarea tumorilor solide și a probelor citologice. Mai exact, se folosește pentru:
- diagnostic – dacă o tumoră este benignă sau malignă
- clasificarea neoplasmelor
- determinarea locului de origine al unei tumori metastatice
- stadializarea și gradarea tumorii
- detectarea focarelor mici de celule tumorale neobservate la colorația de rutină cu hematoxilină și eozină
Imunohistochimia mai este folosită și pentru a furniza informații predictive și prognostice, cum ar fi în testarea amplificării HER2 în cancerul de sân.
Care sunt pașii în imunohistochimie
Un protocol general de imunohistochimie conține mai mulți pași pentru a asigura legarea specifică a anticorpilor și vizualizarea optimă a proteinei țintă.
- Pregătirea probei
- Manipularea și fixarea țesuturilor
- Înglobare în parafină și secţionare
- Deparafinizare și hidratare
- Recuperarea antigenului
- Blocare
- Adăugare anticorp primar
- Se incubează
- Se spală
- Adăugare anticorp secundar
- Se incubează
- Se spală
- Adăugare substrat
- Spălare
- Contrapatare
Odată ce secțiunile sunt pregătite, probele sunt vizualizate cu ajutorul microscopului optic sau fluorescent. Se mai poate efectua și microscopia confocală pentru mai multe detalii și capacități de imagistică îmbunătățite.
Rolul imunohistochimiei în patologiile maligne
Imunohistochimia este utilă în diagnosticarea anumitor tipuri de cancer, și poate oferi informații precum:
- Unde a început cancerul
- Tipul de celulă în care a început
- Probabilitatea să crească repede sau lent