Laboratorul Pathoteam Diagnostic a devenit începând cu luna martie parte din Subprogramul Național de Testare Genetică. Subprogramul face parte din Programul Național de Oncologie și are ca scop testarea profilului molecular în scop diagnostic şi de monitorizare a bolii, la pacienții oncologici.
Cine poate beneficia de Subprogramul Național de Testare Genetică?
Programul este destinat pacienților care suferă de cancer colorectal local avansat sau metastazat, cancer ovarian local avansat şi metastazat, cancer bronhopulmonar, altul decât cel cu celule mici cancer de sân, oferindu-le acces la tratamente de ultimă generație și la servicii medicale la cele mai înalte standarde.
În urma testării profilului molecular vor beneficia de tratament personalizat aferent medicamentelor incluse în lista de medicamente aprobată de Guvern.
Testare Genetică la Pathoteam Diagnostic
În cadrul laboratorului Pathoteam Diagnostic beneficiem de un departement de biologie moleculară, în cadrul căruia efectua o gama largă de teste genetice atât pentru afecțiuni maligne cât și benigne.
Testarea genetică poate oferi un diagnostic pentru o afecțiune genetică sau poate sau informații despre riscul unei persoane de a dezvolta cancer. Există multe tipuri diferite de teste genetice. În afara de afecțiuni oncologice, testarea genetică poate fi făcută și pentru boli cardiovasculare, fibroză chistică sau diabet.
BRCA 1, BRCA 2 și PD-L1
O parte din testele cuprinse în Subprogramul Național de Testare Genetică se află și testarea pentru cancer de sân și cancer ovarian. Genele cel mai frecvent afectate în cancerul ereditar de sân și ovarian sunt BRCA1 și BRCA2. În general aceste gene protejează împotriva anumitor tipuri de cancer, însă atunci când suferă mutații acestea numai funcționează corect, ca urmare persoanele care moștenesc aceste gene au mai multe șanse de a face cancer de sân, ovarian și alte tipuri de cancer.
PD-L 1 este un test efectuat în cazul pacienților cu cancer de sân triplu negativ. Testul măsoară cantitatea de proteina PD-L1 din celulele canceroase, pentru a afla dacă pacientul poate beneficia de imunoterapie.